Provocare-noua-1

Logikcienii te-au ales pe tine și pe alți nouă oameni pentru a hotărî dacă omenirea e suficient de deșteaptă pentru a fii salvată. Urmează ca aceștia să va puna într-un șir, în ordinea înățimii. Dacă cineva iese din acel șir sau se uită în spate, va fi omorât și toata omenirea se va sfârși. Fiecare va primi o pălărie, albă sau neagră, dar nu se știe numărul pălăriile de fiecare culoare. Fiecare va spune pe rând ori “alb”, ori “negru”, în funcție de culoarea pe care crede că o are pălăria sa. Vă este interzis să vorbiți înainte de a vă veni rândul, sau să spuneți altceva înafara de cele 2 culori. Pentru a trece testul, cel puțin 9 persoane trebuie să își ghicească culoarea pălăriei. Ce strategie trebuie să adopți pentru a salva omenirea?


Soluție

Pentru simplitate vom numerota persoanele, de la cel mai înalt la cel mai scund, cu numere de la 1 la 10. Întrucât 1 vede toate pălăriile din fața sa, putem găsi o metodă de a transmite informații celorlalți doar prin folosirea celor 2 culori. Ideea de rezolvare se bazeaza pe paritatea numărului de pălării de o anumită culoare. Astfel dacă alegem să numărăm pălăriile negre, iar persoana 1 vede un număr impar de pălării negre va spune “negru“, sau “alb“ în caz contrar. Să luam posibilitatea din imagine, și să vedem cum funcționează. 1 vede un număr par de pălării negre, așa că va spune “alb“. Chiar dacă nu își ghicește propria culoare, grupul are voie să aibă o greseală. Persoana 2 vede tot un număr par de pălării negre, așa că va spune “alb“, din moment ce nu ar putea avea una neagră. Persoana 3 vede un număr impar, așa că își va da seama că el are o pălărie neagră. În continuare fiecare va trebuii să vadă un număr impar de pălării negre, iar șirul continua ca până acum. Astfel, înafară de prima persoană care are 50% șanse să își ghicească pălăria, restul știu cu exactitate ce pălărie au. Cu cele 9 pălării ghicite, ai reușit să rezolvi provocarea logikcienilor și să salvezi omenirea!


Ai întrebări sau idei de rezolvare? Asigură-te să le lași într-un comentariu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.