Cred că toată lumea a auzit măcar o dată numele faimos de Vincent Van-Gogh, mai ales
că în zilele noastre capodoperele lui apar pe căni, fețe de pernă, genți etc. Culoarea vibrantă și pensulația caracteristică le oferă tablourilor sale o tușă unică, vibrantă, astfel lucrările lui devin inconfundabile.
Pe lângă frumusețea lucrărilor sale, artistul a devenit extrem de popular și pentru caracterul ieșit din comun. Pictorul nebun care și-a tăiat o ureche, căruia îi plăcea să mănânce vopsea galbenă direct din tub sunt caracteristicile după care îl recunoaștem pe Van-Gogh. Pentru mine, totusi, acest pictor înseamnă mult mai mult. Pe lângă faptul că a devenit rapid artistul meu preferat, mi-a devenit și un model în viață. Oamenii obișnuiesc să facă greșeala să îl cunoască numai din mituri si legende, fără să încerce să înțeleagă contextul poveștii sale.
Faimosul artist, ale cărui tablouri se vând acum cu peste o sută de milioane de dolari, a
vândut în timpul vieții un singur tablou „Podgoria Roșie din Arles”. Pictorul nu a primit susținere din partea familiei sau a societății, iar singurele persoane care i-au respectat munca au fost fratele său și pictorul Paul Gauguin.
Viața marelui Van-Gogh a fost una plină de neîmpliniri pe diferite planuri: social,
romantic și profesional și nu e de mirare că a căzut într-o depresie profundă. Se spune că artistul mânca vopsea galbenă pentru că ar fi crezut că această culoare luminoasă va aduce lumină și fericire în sufletul său atât de întunecat de tristețe. Adevărul este de fapt că mânca vopsea și bea terebentină pentru a se auto-otravi. Din acest motiv i se interzicea accesul în atelierul său în timpul crizelor de depresie.
Vincent nu a știut dintotdeauna care îi este vocația. În tinerețe a fost critic și vânzator de artă apropiindu-se astfel de acest domeniu, dar s-a distanțat mai apoi fiind atras de religie, dorindu-și să devină pastor. El spera că viața patriarhală înseamnă multă implicare pentru ajutorarea semenilor, dar a fost profund dezamăgit. Pentru o scurtă perioadă de timp a locuit pe străzi, ca după aceea să iși dea seama că își dorește să facă artă pentru tot restul vieții sale.
Fratele său i-a fost sprijin emoțional și material: el a fost cel care i-a cumpărat toate
materialele necesare de la pânze, culori și pensule până la mâncare și chirie.
Legătura dintre cei doi frați a fost una cu adevărat deosebită și imposibil de destrămat.
Aceștia și-au scris sute de scrisori care au reprezentat punctul de plecare pentru biografia artistului. Aceste scrisori au pus baza unei cărți ce se numeste “Draga, Theo” și o recomand cu căldură dacă vreți să vă apropiați de genialul pictor.
Nici pe plan romantic artistul nu a fost mai norocos, viața sa sentimentală fiind sinonimă cu un șir neîntrerupt de alegeri greșite. Prima sa dragoste a fost verisoara sa pe care, după ce a cerut-o în căsătorie, familia i-a interzis să o mai vadă. Cea de-a doua dragoste a vieții sale a fost o prostituată pe care voia să o întrețină. Pictorul și-a taiat urechea într-o criză de nebunie pentru a o oferi acesteia drept cadou.
Viața lui a reprezentat un chin constant, iar tragedia nu s-a sfârșit nici în punctul când a decis că vrea să iși ia singur viața. Deși s-a împuscat, nu a murit din cauza glonțului, ci din cauza hemoragiei, fiind în agonie pentru ore întregi până ce a fost găsit în camera lui.
Perseverența, dorința și încăpățânarea cu care Van Gogh a continuat sa creeze, deși nu a avut un succes imediat, sunt un model pentru mine. Consider că a lăsat moștenire adevărate capodopere, imposibil de egalat și care au influențat mulți viitori pictori.
Îi admir bunătatea, dorința de a ajuta orice făptură care i se ivea în cale, felul excentric în care a ales să își trăiască viața, de a-și urma destinul, neinfluențat de părerile celorlalți. Chiar dacă povestea lui de viață este una tristă, putem învăța din ea să ne urmăm visurile indiferent de circumstanțe.
mai jos sunt 2 reproduceri realizate de mine:
P.S: pentru extra informații despre pictorul meu preferat, le puteți obține urmărind filmul „Dear, Vincent” pe care îl recomand cu multă căldură
modinfo-blog 